Prăjiturela a ales composterul Green Good GG-02
Suntem încântați să împărtășim cu voi colaborarea noastră cu creatorul de conținut Mihaela Sava, cunoscută publicului larg sub numele de Prajiturela. Ea a ales o soluție sustenabilă pentru eliminarea deșeurilor alimentare din bucătăria sa - composterul Green Good GG-02 din portofoliul Eutron.
Noi credem că tehnologia și inovația pot juca un rol semnificativ în soluționarea provocărilor legate de gestionarea deșeurilor și de impactul asupra mediului. Și ne bucurăm de fiecare dată când angajamentul nostru pentru sustenabilitate este împărtășit de persoane publice și creatori de conținut care și-au clădit comunități impresionante în mediul online.
Prăjiturela are o pasiune contagioasă pentru gastronomie și gătit, reușind să adune peste 142.000 de urmăritori pe Instagram și 153.000 de urmăritori pe Facebook. Ea a ales să se alăture misiunii noastre, pentru a-i încuraja și pe urmăritorii ei să încorporeze principii sustenabile în viața lor de zi cu zi, să reducă risipa alimentară și să realizeze că până și cele mai mici gesturi pot avea un impact semnificativ asupra mediului înconjurător.
Cum funcționează composterul ales de Prăjiturela?
Composterul nostru Good Green GG-02 este o inovație în domeniul gestionării deșeurilor, folosind bacterii eficiente pentru a transforma resturile alimentare în compost bogat și fertilizator organic. Procesul este unul simplu și natural, iar rezultatul final este o resursă valoroasă pentru grădinărit și agricultură.
Această unitate de compostare electrică este ideală pentru generatorii de deșeuri la scară mică, cum ar fi case, cafenele, școli și birouri. GG-02 utilizează bacteriile Acidulo® pentru a composta deșeurile alimentare în 24 de ore, producând un compost bogat în nutrienți care poate fi utilizat în grădini.
Avantajele composterului Green Good GG-02
- Poate composta până la 4 kg de deșeuri alimentare pe zi;
- Procesare rapidă: 24 de ore de la deșeuri alimentare la compost;
- Reduce cu până la 90% volumul de resturi alimentare solide;
- Nu poluează, nu generează zgomote deranjante și nu generează apă uzată;
- Minimizează degajarea de mirosuri neplăcute, datorită sistemului de Nano Deodorizare;
- Reduce cantitatea de gaz metan generat din deșeurile organice, emisiile și amprenta de carbon;
- Reduce costurile de depozitare, transport sau colectare a deșeurilor.
Colaborarea noastră demonstrează că sustenabilitatea este o misiune comună pentru a crea un viitor mai bun pentru noi toți. Împreună cu Prajiturela, continuăm să promovăm inovația și responsabilitatea ecologică, inspirându-i și pe ceilalți să ia măsuri pentru protejarea planetei noastre.