Ca partener român al liderului în domeniu, producătorul german Hortig rohrpost, am acumulat o expertiză vastă în analiză necesităților de instalare a unor astfel de sisteme, proiectarea, instalarea și service-ul sistemelor de poștă pneumatică, în diverse domenii de activitate din România. Printre clienții cu nume binecunoscute care beneficiază de utilizarea acestor sisteme instalate de către noi se numără și Carrefour, Cora, Auchan sau Apă Nova.
Asemenea sisteme de poștă pneumatică sunt folosite cel mai des pentru trimiterea sigură și rapidă a banilor și a documentelor, între două puncte aflate la o distanță relativ mare, în supermarketuri și hypermarketuri, în bănci și alte instituții financiare, în benzinării, puncte de taxare pe autostrăzi, cinematografe etc. Dar aceste sisteme sunt utilizate și în alte domenii: producție, depozite etc.
În afară de sistemele standard, Hortig rohrpost dezvoltă, de peste 35 de ani, Sisteme de Transport prin Tub cu Aer și pentru servicii absolut noi. De exemplu, aceste sisteme sunt tot mai folosite și în domeniul sanitar, pentru transportul medicamentelor, al probelor de laborator etc, în condițiile în care spitalele și policlinicile au cerințe logistice deosebit de complexe. Multe sarcini, de la aprovizionarea cu medicamente până la transportul de probe către un laborator central trebuie să fie executate rapid și în siguranță totală, asemenea cerințe putând fi satisfăcute cu un sistem de poștă pneumatică.
Sistemele Cash sunt folosite de către multe dintre lanțurile de magazine internaționale. Transportul banilor dinspre și înspre check-out poate fi făcut prin același sistem. Sistemele standard au fost dezvoltate, de la un sistem simplu de-la-punct/la-punct, până la sisteme multi-linie gestionate de computer.
Datorită transportatorilor inteligenți ai sistemului de posta pneumatică, procesul de transport poate fi monitorizat, documentat și optimizat. Acest lucru are ca rezultat o logistică in-house deosebit de eficientă din punct de vedere al costurilor. Sistemele de transport cu tuburi pneumatice pot fi instalate în diverse moduri: de economisire a spațiului, care să atragă atenția, ca obiecte de artă inginerească sau să fie aproape invizibile.